Ca orice persoană care se respectă, Emilia a venit dintr-un sat, de la Târgu-Jiu, să bată la porţile afirmării, în Bucureşti. Era o fată mult prea cuminte pentru Capitală. A plecat din sat când erau castanii înfloriţi, iar caprele juleau duzii.
Emilia a făcut o alegere genială, nu putea să găsească o facultate mai uşoară, a ales medicina! Au trecut şase ani de studiu, lipsiţi de grija zilei de mâine, că doar era căministă, avea cazarea asigurată!
Anii trec. Zboară suav clipele inocente ale tinereţii. Emilia a devenit rezidentă la pediatrie. Vine o ţigancă nebună, într-o seară, la miezul nopţii, cu un copil de ţâţă în braţe şi i se adresează respectuos:
- Dormeai, fă? Ai faţa umflată de somn!
Dacă eşti doctor, eşti respectat! A stat şi s-a gândit bine: "Nu mai suport să vină toţi peste mine şi să mi se adreseze aşa de frumos! Dau din nou examenul de rezidenţiat şi aleg recuperare!"
Zis şi făcut. Dar apare o problemă şi mai spinoasă: cazarea!
Mai întâi a stat cu chirie la o babă nebună şi surdă, care vorbea întruna:
- Unde mi-ai pus aparatul auditiv? Doar noi două suntem în casa asta! L-ai luat să-l vinzi, nu? Iei o grămadă de bani pe el, dar n-ai să te bucuri de ei, îţi spun eu! Te-am primit în casă, am avut încredere în tine şi uite ce mi-ai făcut!
S-a învăţat să tacă Emilia pentru a avea un acoperiş deasupra capului! Aparatul auditiv era sub geam, batrâna scuturase cuvertura şi a zburat şi el pe fereastră. Fata a crezut că dacă i-l înapoiază îşi recuperează respectul gazdei. Aş! De unde?
- Te-a mustrat conştiinţa şi mi l-ai adus înapoi? Îmi faci vrăji, iar eu simt, să ştii! Mă mănâncă pielea şi am o nelinişte în tot corpul! De ce ai cojit cu cuţitul vopseaua de pe geamul de la bucătărie? Cu ce substanţă ai făcut petele acelea maronii pe capacul valizei pe care o am de 20 de ani?
Tace Emilia. Ştiţi..., să ai un acoperiş deasupra capului, laşi totul de la tine! Dar când se întoarce într-o seară, târziu de la spital, duşumeaua din camera ei era dată cu gaz.
- Ce te uiţi aşa? Am dezinfectat, dragă!
Emilia s-a gândit că n-are sens să-şi afecteze ochii şi căile respiratorii, pe lângă sistemul nervos şi s-a mutat!
A nimerit bine! Dă 150 de euro pe lună, dar stă liniştită într-o cocină! Îşi odihneşte oasele pe o dormeză seculară, cu arcurile rupte, în pereţi sunt găuri imense şi se vede tencuiala!
Când să se împace cu noua ei soartă, o sună proprietarul:
- Te ţin mai mult din milă, că eşti săracă! Fac un act de binefacere cu tine, fetiţo, şi cred că mă apreciezi! Să îmi dai 150 de euro garanţie, neapărat! Dormeza aceasta o am de la mama, săraca! Este o amintire sentimentală! Să nu îndrăzneşti să...
Buzunarele rezidenţilor sunt aproape goale, iar cei care îi primesc în gazdă, le găuresc fără milă! Aşa îi trebuie, Emiliei! În loc să se distreze, a pierdut vremea cu învăţatul!
Într-o zi caniculară de iulie, Emilia şi-a adunat toată strânsura ei şi a pus-o în pungi mari şi negre din plastic, cum vedeţi pe lângă tomberoane! O simpatizez mult şi ea ştie. Mi-a promis un pachet de cafea! Am făcut un pact de la început, toată cafeaua pe care o va primi, va ajunge în posesia mea! Dar nu pentru asta m-am dus s-o ajut! Am vrut să mă documentez pentru aceste rânduri şi să încerc să simt ce trăieşte un doctor care este blestemat să-şi care bagajele, prin toate zonele Bucureştiului!
- Nu mai găsesc cafeaua printre lucruri acum! mi-a spus cu amărăciune.
Corect ar fi fost să spună:
- Nu-mi mai găsesc locul şi norocul în propria ţară!
Noua gazdă pare drăguţă, până la proba contrarie, dar are şi ea o nedumerire:
- Ai aşa de multe bagaje, dragă! Am crezut că vii la mine cu o sacoşică!
M-am rugat să nu piardă respectul faţă de chiriaşa ei, văzând frigiderul şi cele zece plase îndesate, din care două cu borcane goale!
Mă simt vinovată faţă de Emilia! Am încălcat rugămintea ei fierbinte:
- Să nu scrii despre mine, niciodată! Nu vreau să ştie lumea că sunt veşnic nemulţumită şi că nu am deloc încredere în mine!
...Chiriaş fără noroc, cu bagajele prin Bucureşti!
