Doresc să ofer mai multe informaţii despre Băile Herculane şi Valea Cernei pentru cei interesaţi de această zonă din sudul Banatului.
Pentru o mai bună înţelegere, contează foarte mult poziţionarea dumneavoastră, şi anume să aveţi în faţă obiectivul turistic principal, la orice accesare a ghidului. Nu uitaţi harta, pe care aveţi numerotarea obiectivelor turistice din traseu!
Vreau să vă povestesc despre o legendă legată de Băile Herculane. Mărturiile despre această legendă le găsim pe o tabulă votivă aflată în custodia unui muzeu din Viena şi respectiv într-o scrisoare manuscris trimisă de un mesager împăratului Franz Iosef, împreună cu descrierea detaliată a zonei.
Nu degeaba romanii, descoperind apele termale şi aşezarea din jurul lor, i-au dat numele de apele sacre ale lui Hercules, iar mai târziu, prin decret al împăratului austriac, denumirea a fost de Herculesbad (Băile lui Hercules), intrând definitiv în toponomia aşezărilor europene de care toată lumea ştie, ca fiind un brand, pe care noi toţi din această zonă, si nu numai, îl exploatăm la maximum.
Este o invitaţie la reflecţie si la regândirea managementului turistic în zonă.
Iată şi povestea:
Hercules, în drumul său spre Caucaz, în căutarea lânii de aur, împreună cu argonauţii săi, ar fi trecut prin zonă, urcând pe Dunăre în sus. Pe vremea aceea Dunărea avea un alt curs faţă de cel de astăzi, prin Iugoslavia, vărsându-se în Adriatica.
Hercules şi argonauţii săi ar fi ajuns la cataracta de pe Dunăre - Cazanele Dunării. Aici s-ar fi oprit pentru a încerca trecerea corăbiei pe deasupra cataractei.
Până la găsirea unei modalităţi de a trece corabia pe deasupra cataractei, Hercules ar fi plecat pe Cerna în sus şi ar fi ajuns la Herculane, unde s-a întâlnit cu Corcoaia, o batrână care locuia în zona Platoului Coroninii. Aceasta, väzându-l vlăguit, i-ar fi spus să intre în apa unui izvor ce se afla în vale, să se mai inzdrăvenească. Apoi i-a mai spus că şi cei doi fii ai săi intrau în apa izvoarelor după ce terminau munca de la câmp, iar după baia în apa caldă erau mai viguroşi... şi că localnicii atunci când erau bolnavi, sau aveau animale bolnave, rănite sau muşcate de şerpi veninoşi, făceau baie în aceste izvoare, iar după ce ieşeau afară şi ei şi animalele se vindecau complet.
Bătrâna i-a mai povestit lui Hercules despre un balaur care venea şi se scălda aici în vale. Iar când îşi lua zborul de pe pamânt, scuturându-şi aripile, stropii de apă cădeau din cer ca o perdea de ploaie, formând o cascada în munte, numită Cascada Vânturătoarea.
Tot aici i-a apărut în cale şi tatăl său, Zeus, spunându-i să nu uite niciodată că pericolul cel mai mare vine de sus, din cer, de la mama sa vitegă, Hera, ştiut fiind că aceasta nu-l avea la inimă datorită faptului că Zeus avusese o legătură amoroasă cu o pământeancă din care se născuse Hercules.. În locul în care a apărut Zeus a rămas o stâncă enormă sub forma unui deget uriaş, care are arătătorul îndreptat spre cer, numindu-se Degetul lui Hercules...
Stânca se observă foarte bine după masă, când soarele bate puternic în ea din Strada Zăvoiului.
Reluându-şi drumul, Hercules a ajuns într-un loc sălbatic, numit Piatra Puşcată. Acolo s-a întâlnit cu un localnic; acesta, aflând că este Hercules, i-a cerut ajutorul pentru a omorî un balaur care îşi avea vizuina lângă Izvoarele Cernei, şi care producea mari necazuri sătenilor. Hercules i-a ascultat rugămintea şi a pornit în căutarea balaurului, dar înainte de a părăsi locul, ca să nu uite pe unde a venit, a făcut un semn cu coada măciucii în peretele de stâncă.
Hercules, condus de localnic, a ajuns în sat, care era fortificat şi bine apărat. Din discuţia avută cu căpetenia satului, aceasta i-a povestit de necazul lor, şi anume că de fiecare dată când ieşeau din sat şi se duceau la muncă la câmp, balaurul venea şi îi omora, distrugându-le şi recoltele. Pentru ca să nu mai aibă probleme cu balaurul, ei trebuiau să dea balaurului în mod regulat câte o copilă din sat, pe care o legau de un stâlp, care se afla chiar pe buza unei prăpăstii. Balaurul venea şi o lua, astfel sătenii aveau linişte un timp. Era un adevărat ritual, şi oamenii nu ştiau ce să facă, să se bucure pentru că scăpau de necaz o vreme, sau să plângă după copila dată de nevoie balaurului.
Hercules se hotărăşte să omoare balaurul şi organizează o pândă folosind drept momeală o fată din sat. În momentul când balaurul veni să ia fata de pe stâlp, Hercules îi apăru în cale şi îi dădu o lovitură puternică cu măciuca; aceasta sari apoi din solzii balaurului în munte, retezând jumătate din vârful acestuia. De aici vine numele de Muntele Retezat.
Apoi, balaurul, năucit de lovitura primită, o luă pe Cerna în jos şi intră în Cheile Corcoaiei; locul fiind strâmt, balaurul rămase blocat, iar Hercules ocoli muntele ieşindu-i în cale. Se spune că acolo, în chei, în locul strâmt, Hercules s-a proptit atât de tare să dea lovitura de graţie, încât piciorul i-a intrat în stâncă, urma acestuia o vedem şi astazi.
Balaurul, de durere si aproape pe moarte, se zvârcoli aşa de tare, încât reuşi să iasă din strâmtoare şi intră în locul unde îşi avea vizuina. În locul lui au rămas urmele luptei, muntele despicat în două, scobiturile rotunde din pereţii de stâncă şi despicatura verticală prin care abia se întrevede un colţ de cer, undeva sus de tot, lăsată de măciucă.
Hercules l-a urmărit si i-a aplicat ultima lovitură, omorându-l, (...) sângele tâşnindu-i cu putere, formând izvoarele - Izbucul Cernei iar ultima suflare ieşindu-i într-un vârf de munte, în locul ştiut astăzi ca Grota cu Aburi, şi în avenele şi peşterile din jur.
Legenda mai spune în continuare, că în timpul luptei cu balaurul, fata care fususe folosită ca momeală, speriată, a trecut râul Cerna în Cheile Tasnei, ascuzându-se într-o grotă. Din cauza luptei dintre balaur şi Hercules şi a zguduiturilor pamântului, intrarea în grotă a fost astupată de stâncile masive prăvălite de pe versanţi. Hercules i-a auzit ţipetele disperate şi s-a apucat să elibereze intrarea grotei. Însă un bloc enorm de piatră era chiar la intare. Hercules a încercat cu forta sa să-l dea la o parte, dar nu a reuşit. Atunci a luat măciuca şi l-a spart în două, dar şi o parte din grotă, apoi a luat bucăţile de stâncă şi le-a aruncat atât de departe că una din ele ajunse în mijlocul râului Cerna, în locul numit La Bobot. Apa a fost iniţial oprită de stâncă, trecând apoi peste ea şi formând cascada Bobot din Valea Cernei.
Locul în care a fost grota şi spărtura de maciucă, este ştiut de oameni ca Gaura Fetei şi se poate vedea din poteca ce trece pe deasupra.
După lupta cu balaurul, Hercules, trecând pe lângă izvoarele cu apă miraculoasa, în drumul lui spre Dunare, unde îl aşteptau argonauţii, îşi aduse aminte de vorbele bătrânei Corcoaia. Se hotărî să intre într-unul din izvoarele termale; ieşind apoi de acolo şi-a dat seama că într-adevăr batrâna avea dreptate, forţele revenindu-i ca prin minune, iar rănile din lupta cu balaurul vindecându-se pe loc.
Autor legenda: Barbu Gheorghe.
Sunt locuri frumoase în România, care oricând pot concura cu alte destinaţii din lume, numai că mai trebuie şi cautate.
